student la medicina UMFiasi.MyForum.ro

theo · Junior Data inscrierii: 16/Dec/2008 Mesaje: 4

Sunt atât de numeroase încât nu ştiu cu ce să încep, aşa că pentru moment vă prezint primul episod ce-mi vine acum în minte.
Păi cică eram şi eu odată prin anul I... un an de glorie din viaţa mea! Eram la "Universitatea de Mită şi Fraudă (UMF)" Iaşi. Abia terminat liceul şi păstrându-mi statutul de clovn comunal, bineînţeles că mi-am creat o grămadă de noi prieteni, prieteni ce aveau să-mi oferele clipele agreabile de care cu drag îmi amintesc acum!
Aprilie, sesiune, în jur de 10 dimineaţa! Ne-am prezentat elegant la examenul de fiziopatologie. Ţin minte că eram undeva la etajul 3 într-o aripă a facultăţii ce era în umplută renovare. Timpul trecea, iar nenorocitul de prof (prodecan la MG) nu mai apărea! Vă daţi seama, 170 de studenţi stăteam şi aşteptam pe un întreg palier aflat în renovare să intrăm în examen. Trecu o oră, chiar 2, eram anunţaţi de către o amărâtă de asistentă că dl profesor trebuie să ajungă din clipă în clipă, doar că acea clipă întârzia să apară! Ce puteai face, plictiseală, tigară ulterior ţigară, urlete, gălăgie, stres... până într-un ocazie îndată ce eu şi vreo 3 colegi de grupă descoperisem o încăpere unde ne puteam refugia să ne distrăm un pic, încercând să mai alungăm din stres şi plictiseală până avea să apară nenorocitul! Era o cameră în plină renovare, netencuită, plină de mizerie, iar în mijlocul ei se afla un ciocan de vreo 5 kg care ne făcea cu ochiul. Cuprinzând o revelaţie tipică copilăriei, le-am propus să facem o ţintă pe perete şi să aruncăm cu acel ciocan să vedem care nimereşte! Şi dă-i şi aruncă, lovitură după lovitură, zgomot, peretele crăpat, praf, etc! Dar ne distram şi nu ne păsa de nimic! Să tot fi aruncat de vreo 20-30 de ori până în clipa când ne-am pomenit cu acea amărâtă de asistentă, ce părea că ne înţelege plictiseala şi ne-a rugat pe un ton frumos să încetăm! Am încetat... dar deja era ora 13.00 şi nenorocitul nu mai avea de gând să apară la examen. Trebuia să ne distrăm altcumva... şi nu a trebuit să stăm prea mult pe gânduri, mintea ne-a fost lovită de o altă uimitoare tâmpenie! Erau nişte geamuri mari de termopan, abia montate... parcă şi acum le văd... erau 4 geamuri. Nici măcar folia nu era dezlipită de pe ele, lucru ce avea să ne fie foarte folositor pentru prostia ce aveam s-o facem! Stăteam, ne uitam la cele 4 geamuri şi ne gândeam ce frumos ar sta pe ele scris un cuvânt din 4 litere... care cuvânt? Sacrul falus, unicul organ ce probabil avea mai mult creier decât aveam noi atunci în capul de pe umeri. Şi uite aşa ne-am pus pe treabă. Unul dezlipea folia de protecţie de pe tocurile geamurilor, altul se chinuia să-l ţină pe celălalt care era cocoţat pe geam să scrie cu litere de circa 60 de cm (nu exagerez) magicul cuvânt, iar ultimul dintre noi stătea de şase la uşă. Câte o literă pe fiecare rând de geam! SUPERB! Eram mândri de opera minunată de artă! Se vedea din curtea facultăţii şi ne bucuram deosebit de tare (doar că erau pe dos literele, dar se înţelegea). Terminând şi acest lucru, am zis să mai dăm de vreo 2 ori cu ciocanul în perete şi să ne retragem şi noi auzind că trebuie să apară nenorocitul! Doar că totul avea să ia o întorsătură cumplit de urâtă... făcând iar zgomot, asistenta n-a mai rezistat şi având marele ghinion ca proful să ajungă, l-a rugat să vină cu ea să-i arate ce fac studenţii! În momentul când mă pregăteam să-i mai fut un ciocan în perete de nervi, fiind cu spatele la uşă, brusc, ţipetele colegilor mei încetaseră! Mă întorc speriat oarecum şi văd o figură ce avea să-mi rămână mult timp întipărită pe cortex... era nenorocitul care amuţise la vederea cuvântului P.U.L.Ă scris pe geam! A fost un moment de tăcere, ciocanul l-am scăpat din mână şi aşteptam toţi 4 cu sufletul la gură să vedem ce urma să se întâmple cu noi. Nenorocitul a început să vorbească! Destul de calm şi încet, cu un zâmbet perfid şi de om rău în colţul gurii. Ne-a confecționat în toate felurile, neruşinaţi, suntem într-o instituţie superioară de învăţământ.. etc, etc! O predică de jumătate de oră ne-a ţinut! În sinea mea am simţit pentru întâia dată că e momentul să mă maturizez un pic şi îi dădeam dreptate pentru tot ceea ce spunea! Din gălăgia celor 170 de studenţi, nu se mai auzea nici musca! Toţi parcă aşteptau cu sufletul la gură să vadă ce se întâmplă cu noi!
Eu: -" Vă rugăm să ne iertaţi, am stat degeaba aproape 4 ore să vă aşteptăm şi din plictiseală am făcut ce am făcut"
Profu':-"Mâine la ora 8 fix sunteţi toţi 4 la mine în cabinet!"
Eu: -"Am înţeles, ne scuzaţi încă o dată!"
Profu': -"Iar voi restul mulţumiţi-le dragilor voştri colegi pentru restanţa la fizpat pe care tocmai o aveţi. Ne vedem în toamnă!"
Şi pe atât de greu cum a ajuns la examen, pe atât de repede a plecat! Toţi erau înmărmuriţi! Încercaţi să vă închipuiţi cum mă simţeam eu şi cei 3 colegi! Am ieşit din cameră şi ne grăbeam să plecăm cât mai rapid din acel loc! Toţi se dădeau în lături făcând un culoar şi fiecare trăgând căte o înjurătură! A fost de departe cel mai penibil moment din viaţa mea!
Am plecat spre cămin cu coada între picioare, speriat, gândidu-mă la ce avea să mă aştepte a 2-a zi!
Dis-de-dimineaţă, la 8 fix eram prezenţi în faţă cabinetului nenorocitului! A deschis uşa şi ne-a poftit înauntru! Era o masă mare rotundă şi pe ea erau 4 coli albe! Ne-am aşezat şi aşteptam să deschidă gura să ne zică ce are de zis!
-"Pe aceste coli veţi da fiecare declaraţie referitor la ce s-a întâmplat ieri! O să scrieţi absolut tot, inclusiv cuvântul de pe geam!"
Ne-am uitat unul la celălalt şi eram nedumeriţi ce să facem şi parcă ne bufnea râsul acum gândindu-ne la ce ispravă am conceput şi că trebuia să scriem PULA pe o declaraţie ce avea s-o citească cine ştie cine prin conducerea facultăţii!
Până la urmă ne-am pus pe scris... şi am început cu "subsemnatul... bla bla bla"! Parcă mă văd şi acum cum scriam, iar când am ajuns la minunatul cuvânt m-am oprit şi l-am întrebat pe prof dacă pot să scriu penis, la care el mi-a răspuns răstit: "NU!". Ei bine, i-am pictat cuvântul cu o caligrafie minunată faţă de scrisul meu oribil, l-am îngroşat bine şi l-am subliniat! Nu-mi mai păsa de nimic, aşa mă simţeam! Apoi, după ce am terminat toţi, ne-a urat o zi elegantă şi ne-a zis că putem pleca! Toţi ne gândeam dacă de ziua/săptămâna următoare aveam să mai fim studenţi în acea facultate! Ei bine dragii mei, nu ştiu ce s-a întâmplat, ce minune a fost că până la terminarea anului nu a mai pomenit nimeni perfect nimic de noi! Nu ştiu dacă să-i mulţumesc nenorocitului că a păstrat acele foi pentru el, sau dacă s-au pierdut, sau dacă nu s-a uitat nimeni din conducerea facultăţii peste ele... nu ştiu! Cert e că spăpasem toţi şi acum nu aveam altceva de fabricat decât să ne cerem scuze colegilor pentru restanţă... noroc că la cele 70 de examene câte am avut în cele 5 sesiuni, nu le mai păsa dacă se aduna încă o restanţă la cele 15-20 pe care majoritatea le aveau... deci ne-au iertat repede!
Şi aşa închei una din aventurile mele din anul I de la Iaşi! Vor mai urma câteva tot de aici!
See'ya soon!